Anul Nou bisericesc a fost întâmpinat cu slujbă arhierească la Parohia Sfântul Ierarh Nifon din Călărași
1 septembrie 2024, în Duminica a X-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nifon” din municipiul Călărași, Protopopiatul Călărași.
Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacucernicii părinți consilieri Marius Gabriel Purcărea și Nicușor Silviu Dascălu, părintele protopop Vasile Viorel Dinu, preoți și arhidiaconi.
Legat de dialogul liturgic, astăzi au cântat grupul restrâns din Corul Mihail Vulpescu al Protopopiatului Călărași.
Preasfințitul Părinte a împărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie și le-a dăruit câte o cruciuliță pectorală.
La momentul predicii Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit despre minunea vindecării copilului lunatic, despre sinergismul divino-uman în lucrarea de mântuire a omului, despre puterea nețărmurită a credinței, Mântuitorul, îndemnându-ne să avem credință cât un bob de muștar, cea mai mică sămânță, și nimic nu ne va sta împotrivă.
Fiind Anul Nou bisericesc, a urmat slujba Te Deum-ului pentru începutul anului bisericesc, pentru binecuvântarea cununii anului ce a început.
La sfârșitul slujbei, toți credincioșii au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.