Burse pentru elevii Seminarului Teologic Ortodox din Slobozia
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia au fost primiți, miercuri, 22 noiembrie 2023, la Centrul Eparhial de către Preasfințitul Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, pentru a li se acorda bursele lunare.
Elevul, din clasa a XII – a Lemnarul Rafael al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia, a rostit, în numele elevilor, un amplu cuvânt festiv din punct de vedere dogmatic în care a vorbit despre om ca ființă și însemnătatea Praznicului Nașterii Domnului.
După săvârșirea actului de creație, la facerea de odinioară a strămoașei Eva, Dumnezeu luând coasta însuflețită a lui Adam, a zidit-o ca femeie. De aceea, precum ne mărturisește Sfântul Simeon Noul Teolog( citez) ,,n-a mai suflat în ea ca în Adam, suflare de viață, ci a făcut partea pe care a dobândit-o din Adam, trupul întreg al femeii și pârga Duhului, pe care au luat-o împreună cu trupul însuflețit, a făcut-o suflet viu deplin, constituind deodată amândouă părțile omului. La fel, luând vas de lut însuflețit din Sfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, ca o mică pârgă din frământătura firii noastre, adică din suflet și trup, Făcătorul și Ziditorul Dumnezeu a unit-o cu dumnezeirea Sa necuprinsă și neapropiată” ( am încheiat citatul: Sfântul Simeon Noul Teolog, Prima Cuvântare morală, paragraful al treilea din Filocalia, vol 6) . Adică, a unit din punct de vedere ființial, ființa omenească cu întregul Ipostas al dumnezeirii Lui, în chip neamestecat, zidind natura omenească ca templu sfânt Sieși
Așadar, precum din coasta aceluia a făcut femeia, așa din fiica Lui, din pururea Fecioara și Născătoarea de Dumnezeu Maria, luând trup fără de sămânță, s-a născut în chip asemănător primului om creat; ca precum acela prin neascultare s-a făcut începutul nașterii întru stricăciune și spre moarte, așa Hristos, și Dumnezeu, prin împlinirea a toată dreptatea (Matei 3, 15), să se facă pârga rezidirii și nemuririi noastre întru nestricăciune
Tânărul absolvent a mulțumit în chip deosebit Preasfinției Sale pentru implicarea în bunul mers al Seminarului Teologic Slobozia și pentru sprijinul acordat școlii noastre și implicit, elevilor.
La această întâlnire au fost prezenți și 4 studenți teologi merituoși, care au a primit burse pentru rezultatele deosebite obținute la Facultatea de Teologie din București.
Preasfințitul Vincențiu le-a vorbit elevilor prezenți, îmbunătățirea activității fiind un deziderat binecuvântat de Dumnezeu. Toți oamenii sunt în perpetuu început și continuă dezvoltare.