Burse pentru elevii Seminarului Teologic Ortodox din Slobozia
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia au fost primiți, miercuri, 19 iunie 2024, la Centrul Eparhial de către Preasfințitul Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, pentru a li se acorda bursele lunare.
Elevul, din clasa a XII – a, Brateș Cristian a rostit, în numele elevilor, un cuvânt festiv în care a vorbit despre „Praznicului Pogorârii Duhului Sfânt”, cunoscut drept Cincizecime. Sărbătoarea Rusaliilor marchează nu doar momentul în care Biserica primară a fost înzestrată cu darurile Duhului Sfânt, ci și întemeierea comunităților creștine, așa cum este înfățișat în Faptele Apostolilor.
Tânărul absolvent a mulțumit în chip deosebit Preasfinției Sale pentru implicarea în bunul mers al Seminarului Teologic Slobozia și pentru sprijinul acordat școlii noastre și implicit, elevilor.
Preasfințitul Vincențiu le-a vorbit elevilor prezenți, îmbunătățirea activității fiind un deziderat binecuvântat de Dumnezeu. Toți oamenii sunt în perpetuu început și continuă dezvoltare.