Comunicat de presă 15 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Vincențiu ca Episcop al Sloboziei și Călărașilor
Sâmbătă, 29 iunie 2024, clerul și credincioșii celor două județe, Ialomița și Călărași, aniversează 15 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Vincențiu ca Episcop al Eparhiei Sloboziei și Călărașilor.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în acest context aniversar, Vineri, 28 iunie 2024, în Biserica mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea Centrului Eparhial va fi săvârșită Sfânta Liturghie, urmată de slujba Te Deum-ului, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru ajutorul și binefacerile revărsate de El în viața Preasfinției Sale în cei 15 ani de bogată slujire episcopală.
Tot cu acest prilej va fi săvârșită slujba de Parastas pentru vrednicii de pomenire ierarhii Bisericii Ortodoxe Române care au trecut la cele veșnice, dar în urmă cu 15 ani au fost prezenți la întronizare.
Sâmbătă, 29 iunie 2024, la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia se organizează un moment liturgic menit să marcheze acest eveniment aniversar.
Programul liturgic va începe la ora 09:00 cu săvârșirea Sfintei Liturghii săvârșită de un sobor de 5 ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Episcopia Sloboziei și Călărașilor este prima Eparhie înființată după Revoluția din 1989, iar Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu este al treilea arhipăstor al acestei eparhii.
Biroul de Presă
al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor