Comunicat de presă - Hramul Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În perioada 5 – 11 noiembrie 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor se organizează o serie de manifestări cu ocazia hramului.
În perioada 5 – 11 noiembrie 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor se organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” al străvechiului așezământ monahal din Slobozia.
În cetatea Sloboziei va veni și va aduce multă binecuvântare pentru credincioșii Eparhiei „Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului” de la Mănăstirea Izbuc, județul Bihor, din cadrul Episcopiei Oradiei.
Evenimentele se vor desfășura după următorul program:
Marți, 5 noiembrie 2024:
La ora 13:30 va avea loc primirea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, urmată de slujba de Te Deum.
La ora 14:30, după slujba de Te Deum, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu și soborul de preoți și credincioșii vor pleca într-o procesiune pe străzile municipiului Slobozia până la Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, unde sfânta icoană va fi depusă într-un baldachin în curtea sfântului lăcaș, spre închinare tuturor credincioșilor.
Vineri, 8 noiembrie 2024:
În ziua sărbătorii hramului Mănăstirii „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu și Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, începând cu ora 08:30.
La slujbă vor participa membrii clerici ai Permanenței Consiliului Eparhial și preacucernicii părinți protopopi ai Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
Duminică, 10 noiembrie 2024:
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, începând cu ora 08:30, va sluji Sfânta Liturghie, înconjurat de părinți consilieri ai Centrului Eparhial și de preacuvioșii părinți stareți de la mănăstirile Eparhiei.
Pe parcursul celor șapte zile, ca bucuria duhovnicească să fie deplină, la Mănăstirea Slobozia se vor săvârși Sfânta Liturghie (zilnic), slujbe de Priveghere, Acatistul Maicii Domnului, Ceasurile și Taina Sfântului Maslu.
Luni, 11 noiembrie 2024:
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va rămâne spre închinare până luni, 11 noiembrie 2024, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Mănăstirea Izbuc, județul Bihor, din cadrul Episcopiei Oradiei.
Biroul de Presă
al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor
ICOANA FĂCĂTOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI MĂNĂSTIREA IZBUC
Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Sfânta Mănăstire Izbuc din județul Bihor a fost adusă în incinta acestui așezământ monahal în anul 1930, prin strădania și purtarea de grijă a Arhimandritului Atanasie Popescu, starețul chinoviei, cel care a reactivat așezământul monahal în anul 1928, cu binecuvântarea și la inițiativa Episcopului-ctitor Roman Ciorogariu al Oradiei, după ce mănăstirea, atestată documentar în secolele XI-XII, a fost închisă din pricina vitregiilor vremurilor timp de mai multe secole.
Reprezentarea iconografică a Maicii Domnului ce tronează în Catholiconul Lavrei Izbucului de la Bihor a fost zugrăvită de pictorul Nicolae Șolescu, ultimul reprezentant al Școlii de zugravi din Buzău. Pe lângă această icoană, același pictor a mai zugrăvit și alte icoane din incinta Mănăstirii Izbuc, așezate în catapeteasma vechii biserici a mănăstirii, aflate acum în patrimoniul muzeografic sacru al așezământului călugăresc.
Despre Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Lavra Izbucului, tradiția locală mărturisește că tenul închis la culoare din chipurile Maicii Domnului și al Pruncului Iisus se datorează vărsării de sânge nevinovat din anul 1947, când viețuitorii mănăstirii au fost omorâți, iar în semn de adâncă mâhnire și întristare chipurile s-au întunecat.
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Izbuc este recunoscută de pelerini și credincioși ca fiind aducătoare de pace și liniște sufletească celor care pleacă genunchii sufletești și trupești înaintea ei, vindecătoare de boli, dar și dăruitoare de copii pentru familiile văduvite de acest dar ceresc.
Despre existența icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Izbuc amintește Arhiereul-vicar Andrei Magier Crișanul, la slujba de sfințire a noului așezământ reînființat: „Iar Tu, Preacurată Maică a Domnului, a cărei Adormire și Fericită Mutare din lumea aceasta la Cer o prăznuim, întinde Acoperământul Aripilor Tale asupra acestui sfânt locaș, fii păzitoare și ocrotitoare tuturor celor care vor alerga la Icoana Ta Făcătoare de minuni ce sălășluiește în el” (Extras din rugăciunea Preasfințitului Andrei Magier Crișanul, la sfințirea mănăstirii din data de 15 august 1932)