Comuniune în slujire la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia la început de an 2024
Sfânta Liturghie a fost precedată de oficierea de către Chiriarhul locului la miezul nopții a slujbei de priveghere și a Te Deum-ului pentru Noul An 2024, în cadrul căreia s-au rostit rugăciuni speciale de mulțumire pentru binefacerile primite în anul calendaristic care tocmai s-a încheiat și pentru binecuvântarea cununii Noului An.
Luni, 1 ianuarie 2024, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului, precum și pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile la strană au fost date de către un grup restrâns de elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de preacucernicul părinte profesor Alexandru Daniel Vasile, iar la Sfânta Liturghie a armonizat dialogul liturgic Corala Catedralei Episcopale, dirijată de domnul Emil Mihai.
Întâistătătorul Eparhiei noastre a împărtășit copiii prezenți la slujbă, în prima zi din anul 2024.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre triplul praznic din prima zi a anului, Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului și punerea numelui de Iisus, după vestirea îngerului, pomenirea Sfântului Vasile cel Mare și începerea unui Nou An, îndemnând credincioșii să privească cu multă credință și nădejde la cărările care se deschid în fața noastră în cursul acestui an.
Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți: copii, tineri, adulți și seniori și le-a urat un an nou binecuvântat cu pace și multă sănătate.