Concertul de Paști „Veniți să luați lumină!”, desfășurat în Catedrala Episcopală din Slobozia
Marți, 29 aprilie 2025, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Slobozia a avut loc Concertul pascal intitulat „Veniți să luați lumină!”.
Prin intermediul unui adevărat regal de cântări pascale, bucuria și lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos au fost vestite de cele nouă formații corale participante. Au răspuns invitației grupurile corale ale Protopopiatelor Slobozia, Urziceni, Călărași, Lehliu, Fetești și Oltenița din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur”, Corala Catedralei Episcopale din Slobozia și Corul Fiore Blue din Slobozia.
La finalul evenimentului, Preasfințitul Părinte Vincențiu a adresat un cuvânt de apreciere tuturor formațiilor corale pentru dăruirea artistică și duhovnicească, subliniind că Învierea Domnului Hristos este izvorul nădejdii și al mântuirii pentru întreaga creație. Prin acest eveniment, credincioșii au fost chemați să trăiască bucuria de a fi fii ai lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, în lumina biruinței asupra morții.