Denia Canonului Celui Mare săvârșită la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia
În seara zilei de luni, 23 martie 2026, la Catedrala Episcopală, a fost săvârșită Denia Canonului Celui Mare de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, în prezența unui număr însemnat de credincioși.
Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia a găzduit un moment deosebit de rugăciune, prin săvârșirea Deniei Canonului celui Mare, o slujbă solemnă din această călătorie duhovnicească a Postului Mare.
Începând cu cântarea a 7-a, la slujbă au participat și slujitorii Catedralei Episcopale, întregind soborul și sporind solemnitatea momentului liturgic.
Corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de părintele consilier și profesor Alexandru Daniel Vasile, a bucurat credincioșii cu cântări liturgice solemne, care au adâncit atmosfera de rugăciune și au înfrumusețat slujba, contribuind la o seară plină de reflecție și duhovnicie.
Canonul cel Mare, compus de Sfântul Andrei Criteanul, a fost citit în cadrul acestei Denii în întregime, având un impact profund asupra celor prezenți, care au participat cu evlavie la această rugăciune de pocăință.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a ținut un cuvânt de învățătură, în care a subliniat semnificația profundă a acestei zile din Postul Mare. Ierarhul a vorbit despre importanța pocăinței, a smereniei și a întoarcerii la Dumnezeu în această perioadă de pregătire pentru Înviere, îndemnându-i pe credincioși să profite de acest timp pentru a-și curăța sufletele prin rugăciune, post și Sfânta Taină a Spovedaniei.
Canonul cel Mare este o chemare la pocăință, o chemare la o întâlnire mai profundă cu Dumnezeu. Este un timp în care suntem invitați să ne cercetăm viața și să ne întoarcem cu inima sinceră la Dumnezeu, cerându-i iertare și ajutor pe drumul mântuirii.
În acest an, Denia Canonului Celui Mare este săvârșită luni și nu miercuri seara, ca urmare a faptului că sărbătoarea Bunei Vestiri (25 martie) este în ziua de miercuri, ceea ce determină adaptarea programului liturgic conform rânduielilor bisericești.
Vineri Preasfinția Sa va săvârși, împreună cu soborul de slujitori de la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia, slujba Deniei Imnului Acatist al Bunei Vestiri.





































