Desfășurarea lucrărilor electorale în Episcopia Sloboziei și Călărașilor - mandatul 2026–2030
Joi, 7 mai 2026, în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, s-au desfășurat lucrările Colegiilor electorale preoțești și mirenești pentru alegerea membrilor clerici și mireni în Adunarea Eparhială, conform prevederilor statutare și regulamentare bisericești. Alegerile Eparhiale au fost organizate în 10 Circumscripții electorale din cadrul celor 6 Protopopiate ale Eparhiei.
În cadrul ședințelor desfășurate într-un climat de responsabilitate și bună rânduială bisericească, au fost aleși 20 de membri mireni și 10 membri clerici care vor reprezenta această circumscripție în Adunarea Eparhială pentru mandatul 2026–2030.
Adunarea Eparhială reprezintă organismul deliberativ al eparhiei în probleme administrative, culturale, sociale și economice, iar alegerea noilor membri constituie un moment important în viața bisericească a comunităților din cadrul Episcopiei.





































