Duminica Ortodoxiei sărbătorită la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia
În Duminica Ortodoxiei, 1 martie 2026, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, în primul popas al urcușului spiritual al Sfântului și Marelui Post. Această zi specială, marcată de celebrarea triumfului Ortodoxiei este un moment de profundă trăire duhovnicească pentru întreaga comunitate eparhială.
La slujbă, Corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia a încântat pe toți cei prezenți cu cântări liturgice solemne, potrivite momentului de sărbătoare. Prin vocile lor, tinerii seminariști au adus un omagiu Ortodoxiei, iar cântările lor au adâncit atmosfera de rugăciune și închinare. Corul a fost dirijat de către preacucernicul părinte consilier și profesor Alexandru Daniel Vasile.
Părintele consilier Florin Ionescu a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, aducând în fața credincioșilor cuvintele de învățătură ale Ierarhilor Sfintei noastre Biserici, mesajul evidențiind importanța păstrării credinței ortodoxe autentice, a unității în Biserică și a mărturisirii valorilor creștine în societatea contemporană.
Preasfinția Sa a împărtășit, la Sfânta Liturghie, copiii elevii, studenții și credincioșii pregătiți pentru primirea acestei Sfinte Taine.
Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor prezenți despre semnificația profundă a Duminicii Ortodoxiei, arătând că această zi reprezintă biruința adevăratei credințe și mărturisirea iubirii lui Dumnezeu față de oameni. A evidențiat faptul că cinstirea sfintelor icoane nu este o simplă tradiție, ci o mărturisire vie a Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos, chemând credincioșii să păstreze dreapta credință prin rugăciune, smerenie și fapte bune. Totodată, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să transforme perioada Sfântului și Marelui Post într-un timp al pocăinței sincere, al iertării și al apropierii de Dumnezeu și de semeni.
Prima Duminică a Postului Mare sau Duminica Ortodoxiei a fost rânduită ca fiind ziua în care începe colecta pentru Fondul Central Misionar. Acest Fond este destinat în exclusivitate ajutorării lucrării social-filantropice și misionare a Sfintei noastre Biserici. După citirea Pastoralei Sfântului Sinod, s-a făcut colecta, strângându-se suma de 2.066 lei.
Slujba s-a încheiat într-o atmosferă de rugăciune și comuniune, credincioșii primind binecuvântarea ierarhului și îndemnul de a continua perioada postului cu mai multă rugăciune, pocăință și apropiere de Dumnezeu.



























































































