Expoziție de icoane pictate pe sticlă organizată la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia
Luni, 20 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, însoțit de consilieri eparhiali, a mers la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia la Expoziția de icoane pictate pe sticlă, organizată de Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia în colaborare cu Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia.
În cadrul acestui eveniment, Preasfinția Sa a apreciat toate icoanele pictate pe sticlă și a felicitat pe toți elevii care în ace
st mod își înmulțesc talanții, dar mai ales pentru că, prin astfel de lucrări, înlesnesc dialogul cu Dumnezeu, adică prin rugăciune.
Participanții la acest eveniment, reprezentanți ai autorităților centrale și județene, au evocat strădania profesorilor coordonatori și au felicitat măiestria viitorilor artiști plastici ai județului.
Tot în această zi Preasfinția Sa a cercetat biserica Buna Vestire din fața Muzeului Național al Agriculturii din Slobozia.