Familii aflate în dificultate din Slobozia au primit daruri
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia a desfășurat, în perioada Postului Nașterii Domnului, conform Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2023, o colectă în bani. Credincioșii au oferit darul lor în sumă totală de 7.906 lei.
Episcopia Sloboziei și Călărașilor a organizat joi, 21 decembrie 2023, acțiunea intitulată Dar din dar, acțiune care a reunit activitatea misionară și socială desfășurată de către Sectorul Social - Misionar și Catedrala Episcopală.
Preoții slujitori ai Catedralei Episcopale după Sfânta Liturghie au citit Rugăciunea de binecuvântare a prinoaselor și au prezentat tuturor celor prezenți rezultatul Colectei desfășurate în perioada Postului Nașterii Domnului.
În cadrul acțiunii au fost pregătite și oferite pachete cu alimente pentru masa de Crăciun, pentru 40 de familii aflate în dificultate, familii cu mulți copii și venituri reduse, din municipiul Slobozia.
Tuturor celor implicați în această activitate Dumnezeu să le răsplătească dărnicia și să binecuvânteze pe toți cu iubirea Sa milostivă!