Hram cu tradiție la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, în prezența Preasfințitului Părinte Vincențiu
Duminică, 26 aprilie 2026, în Duminica Femeilor Mironosițe, Preasfințitul Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a participat la sărbătoarea hramului Mănăstirii Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman.
Evenimentul a reunit un sobor impresionant de ierarhi, preoți și diaconi, precum și mii de credincioși, Preasfinția Sa luând parte la Sfânta Liturghie Arhierească oficiată la altarul de vară al așezământului monahal.
Sărbătoarea din acest an a fost înnobilată de aducerea, spre închinare, a unei părticele din cinstitul cap al Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, așezată în biserica mare a mănăstirii, alături de racla ce adăpostește un fragment din moaștele Sfânta Maria Magdalena, ocrotitoarea acestui așezământ monahal.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei, ierarh al Bisericii Ortodoxe a Greciei, împreună cu alți arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române, între care și Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.
Participarea Preasfințitului Părinte Vincențiu la această sărbătoare a reprezentat un semn de comuniune și susținere față de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii Pantocrator, precum și de cinstire a Sfintei Maria Magdalena.
Cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe vor rămâne spre închinare în această perioadă, aducând binecuvântare și întărire duhovnicească tuturor celor care se apropie cu credință.




























































