Hramul de toamnă al Catedralei Episcopale din Slobozia. Acoperământul Preasfintei de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioarei Maria
Miercuri, 1 octombrie 2025, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Preasfintei de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioarei Maria, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a slujit Sfânta Liturghie, cinstind primul hram al Catedralei Episcopale din Slobozia din Noul An bisericesc.
Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, părinți consilieri, membrii ai Permanenței Consiliului Eparhial, preacucernici părinți inspectori eparhiali, preoți și arhidiaconi.
Hramul Catedralei Episcopale, „Acoperământul Maicii Domnului”, este prilej de înnoire duhovnicească, pentru toți credincioșii din Episcopia Sloboziei și Călărașilor.
Răspunsurile dialogului liturgic au fost date de Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de preacucernicul părinte consilier și profesor Alexandru Daniel Vasile.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a hirotonit pe arhidiaconul Iulian Turtoi în treapta de preot, pe seama Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia.
Tot în ziua hramului Catedralei Episcopale Preasfinția Sa a acordat acte de cinstire pentru trei slujitori ai Catedralei Episcopale:
- Preacucernicul părinte Gabriel Ștefăniță Ștefan a primit rangul de ICONOM STAVROFOR cu dreptul de a purta Crucea Sloboziei;
- Preacucernicii diaconi Georgian Lucian Ștefan și Vasile Alin Badea au primit rangul de Arhidiacon cu dreptul de a purta Crucea Sloboziei.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor prezenți la slujbă despre însemnătatea sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului, ocrotitoarea și Maica noastră a tuturor, pururi rugătoare pentru toți creștinii că să dobândească pace sufletelor și trupurilor.
După Sfânta Liturghie s-a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori ai Catedralei, slujbă unde au fost pomeniți ctitorii Catedralei și părintele spiritual al Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, vrednicul de pomenire Părintele Mitropolit Nestor, care împlinește 98 de ani de la naștere și 25 ani de la trecerea la cele Veșnice.
După Sfânta Liturghie Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți.