Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, din Arhiepiscopia Dunării de Jos, este în Slobozia
Marți, 4 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, împreună cu toți preoții Eparhiei noastre și peste 4000 de credincioși, dintre care, peste 500 de elevi de la școlile din Eparhie, au întâmpinat la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
După oficierea slujbei de Te Deum, Preasfințitul Părinte Vincențiu a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și delegației Arhiepiscopiei formată din preacucernicul părinte Ionel Rotaru, vicar administrativ, preacucernicul părinte George Ionuț Albu, Protopop de Însurăței, și maicii starețe Anastasia pentru dragostea arătată față de credincioșii din Bărăgan, prin trimiterea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului în Eparhia noastră.
Toți cei prezenți au pornit într-o procesiune spre Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, important și cel mai vechi centru spiritual al zonei și cel mai vechi monument de artă religioasă din Eparhia Sloboziei și Călărașilor. Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului a fost depusă într-un baldachin, lângă biserica mănăstirii, spre închinare tuturor credincioșilor, alături de moaștele care străjuiesc Mănăstirea din Slobozia.
Pelerinajul a fost desfășurat cu ocazia sărbătoririi hramului „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” (08 noiembrie) al străvechiului așezământ monahal „Sfinții Voievozi” din Slobozia.
În ziua sărbătorii hramului Mănăstirii „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, ca ierarh al locului, începând cu ora 08:30.
La slujbă vor participa membrii clerici ai Permanenței Consiliului Eparhial și preacucernicii părinți protopopi ai Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
Duminică, 9 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, va sluji Sfânta Liturghie, înconjurat de părinți consilieri ai Centrului Eparhial și de preacuvioșii părinți stareți de la mănăstirile Eparhiei.
Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va rămâne spre închinare până luni, 10 noiembrie 2025, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Sfânta Mănăstire Mănăstirea Adam, din Arhiepiscopia Dunării de Jos.









































































