Nașterea Domnului prăznuită la Catedrala Episcopală din Slobozia în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu
Miercuri, 25 decembrie 2024, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei.
Răspunsurile la strană au fost date de către un grup restrâns de elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia și teologi, iar la Sfânta Liturghie a armonizat dialogul liturgic Corala Catedralei Episcopale, dirijată de domnul Emil Mihai.
Întâistătătorul Eparhiei noastre a împărtășit copiii și credincioșii prezenți la slujbă, care au primit dezlegare de la preotul duhovnic.
După Otpust, Preasfinția Sa a binecuvântat credincioșii urându-le să se bucure de pacea vestită de îngeri, de pacea dumnezeiască, dăruită de Mântuitorul creației Sale.
Preasfinția Sa a mulțumit credincioșilor pentru generozitatea arătată în Postul Nașterii Domnul față de familiile sărace din Slobozia. În urma colectei efectuate în această perioadă au fost ajutate 40 de familii.
La sfârșitul slujbei copiii prezenți la Sfânta Liturghie au primit câte un cadou din partea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.
Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți: copii, tineri, adulți și seniori și le-a urat sărbători binecuvântate.