Permanența Consiliului Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor s-a întrunit în ședință de lucru
Miercuri, 20 mai 2026, în Sala de Consiliu „Matei Basarab” a Centrului Eparhial din Slobozia, s-a desfășurat ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prezidată de Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu.
Preoți din cuprinsul Eparhiei au primit binecuvântarea arhierească pentru realizarea unor lucrări importante la bisericile parohiale, precum și pentru administrarea corespunzătoare a bunurilor bisericești.
Totodată, au fost aprobate activități social-misionare dedicate copiilor și familiilor, care se vor desfășura în perioada vacanței școlare de vară, precum și acordarea unor sprijinuri financiare din Fondul Filantropia al Episcopiei.
Pe ordinea de zi au fost analizate și aspecte juridice, economice și de audit intern, fiind luate hotărâri menite să sprijine buna desfășurare a vieții bisericești, pastorale și administrative din Eparhie.
De asemenea, au fost adoptate măsuri privind îmbunătățirea activităților pastoral-misionare, sociale și administrativ-patrimoniale ale parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor aflate sub jurisdicția Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.















