Praznicul Botezului Domnului la Călărași. Tradiție și comuniune liturgică
Sâmbată, 6 ianuarie 2024, praznicul Botezului Domnului Iisus Hristos, sau Boboteaza, a fost sărbătorit la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” - Volna din Călărași, devenind deja o tradiție ca Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu să liturghisească aici, la acest mare praznic împărătesc, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
Corul restrâns al Protopopiatului Călărași „Mihail Vulpescu” a dat răspunsurile liturgice, dirijat preacucernicul părinte Laurențiu Marian Dobre..
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a arătat importanța acestei sărbători a Botezului în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos, începutul lucrării Sale mântuitoare în lume, despre minunea Aghiasmei Mari, despre binecuvântarea pe care o primim în această zi, la începutul noului an 2024.
La momentul împărtășirii slujitorilor, tânăra interpretă de muzică populară Bombardelli Efremia a susținut un recital de colinde specifice praznicului Botezului Domnului.
După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a săvârșit slujba de sfințirea Aghiasmei Mari, urmată de o procesiune în care Întâistătătorul Eparhiei noastre, soborul de preoți, mulțime de credincioși și autorități locale, județene și centrale au pornit până pe malul Dunării, în Parcul Central al municipiului Călărași, unde așteptau mii de călărășeni sărbătorile organizate cu ocazia praznicului Botezului Domnului.
Aici Preasfinția Sa a binecuvântat cu Aghiasmă Mare credincioșii prezenți și a aruncat în apă crucea, care a fost adusă la mal de cel mai vrednic dintre tinerii care s-au aruncat să o recupereze, primind binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu. Tot în cadrul acestui eveniment Preasfinția Sa a săvârșit „Botezul cailor”, parada frumoaselor exemplare, bucurând participanții, maturi și copii, prezenți la acest eveniment.