Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Slobozia
Duminică, 22 iunie 2025, în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul de Reședință Episcopală, Slobozia, s-a săvârșit slujbă arhierească.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Marius Gabriel Purcărea și Nicușor Silviu Dascălu, preacucernicul părinte Laurențiu Cioranu, Protopop de Slobozia, preoți și arhidiaconi.
Răspunsurile liturgice au fost date de studenți, absolvenți și elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijați de studentul Cristian Andrei Brateș.
Preasfințitul Părinte a împărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie.
La momentul împărtășirii slujitorilor, Grupul de Cateheză „Speranța” a susținut un concert de cântări religioase. Acest moment artistic a emoționat auditoriul select, iar Preasfinția Sa a felicitat membrii Grupului de Cateheză „Speranța” și a felicitat pe toți cei care s-au implicat în realizarea acestui moment de înalță ținută artistică.
La finalul Sfintei Liturghii Întâistătătorul Eparhiei noastre a explicat credincioșilor prezenți pericopa evanghelică a zilei și a vorbit despre sfinții care au trăit pe pământul românesc și au slujit cu credință lui Hristos. Prin rugăciunea, jertfa și dragostea lor, au luminat viețile celor din jur și ne-au lăsat moștenire o credință vie. Sfinții români sunt dovada vie că Evanghelia lui Hristos a rodit în istoria și cultura noastră, iar jertfa, credința și dragostea lor au devenit temelie pentru viața duhovnicească a Bisericii noastre.
Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii, copii, tineri și vârstnici, urându-le mulți ani pe pământ spre Slava lui Dumnezeu.