Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit în Parohia Lehliu Gară
În Duminica a XXXII-a după Rusalii, 25 ianuarie 2026, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica din Lehliu Gară, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” și „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici”.
Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Marius - Gabriel Purcărea, Nicușor - Silviu Dascălu și Andrei Cornel Petre, preacucernicul părinte Mihail Zotta, Protopop de Lehliu, preacucernicul părinte Vasile Viorel Dinu, Protopop de Călărași, preacucernicul părinte Marian Necula, Protopop de Oltenița, preoți și arhidiaconi.
Răspunsurile la strană au fost date de către Corul Fidelis al Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia.
Grup Coral „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” al Parohiei Lehliu Gară, coordonat de doamnele preotese și profesoare Lăcrămioara Daniela Ștefănescu și Elena Alexa, a susținut un concert de muzică religioasă.
Preasfinția Sa a împărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie.
La momentul predicii Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit despre puterea pocăinței, puterea harului dumnezeiesc de a schimba un suflet copleșit de păcat și a-l întoarce la Hristos. În pericopa evanghelică citită avem exemplul vameșului Zaheu, care prin întâlnirea cu Hristos a cunoscut o schimbare radicală, el, un om lacom de avere, afirmând „Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor…”.
Preasfințitul Părinte Episcop le-a dăruit câte o cruciuliță membrilor Grupului Coral „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” al Parohiei Lehliu Gară, fiind felicitați de către Preasfinția Sa pentru concertul susținut la momentul împărtășirii slujitorilor.
După Sfânta Liturghie, a binecuvântat toți credincioșii prezenți și i-a îndemnat să parcurgă acest Post, ce se apropie, în pace, rugăciune și fapte bune.
Parohia Lehliu Gară a primit în data de 19 septembrie 2021 Moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, astfel parohia primind și al doilea hram ca ocrotitor al comunității.















































































