Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Slobozia
Duminică, 9 iunie 2024, în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul de Reședință Episcopală, Slobozia, s-a săvârșit slujbă arhierească.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Marius Gabriel Purcărea și Nicușor Silviu Dascălu, preoți și arhidiaconi.
Răspunsurile la strană au fost date de un grup de elevi și absolvenți ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de părintele arhidiacon și profesor Iulian Turtoi.
Preasfințitul Părinte a împărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie.
La momentul împărtășirii slujitorilor, Grupul de Cateheză „Speranța” a susținut un adevărat concert de cântări religioase. Acest moment artistic a emoționat auditoriul select, iar Preasfinția Sa a felicitat membrii Grupului de Cateheză „Speranța” și a felicitat pe toți cei care s-au implicat în realizarea acestui moment de înalță ținută artistică.
La finalul Sfintei Liturghii Întâistătătorul Eparhiei noastre a explicat credincioșilor prezenți pericopa evanghelică a zilei și a vorbit despre orbirea spirituală din mintea și sufletul cărturarilor și fariseilor, care, nu numai că nu credeau în minunile mai presus de fire făcute de Hristos Domnul, ci și hulă mare aduceau asupra Lui. Atâta orbire era în mintea lor, încât ochi având, nu vedeau și urechi având, nu auzeau. De aceea Domnul îi numește „farisei orbi”.
În această Duminică, la nivel național, sunt organizate alegeri pentru viitorii reprezentanți ai autorităților județene, locale și europarlamentare. Preasfinția Sa a cerut tuturor credincioșilor eparhiei să meargă să își exercite dreptul constituțional și obligația morală de a vota.
Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii, copii, tineri și vârstnici, urându-le mulți ani pe pământ spre Slava lui Dumnezeu.