Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit Sfânta Liturghie în biserica Sfânta Treime din Fetești
Duminică, 21 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia cu hramurile Sfânta Treime și Sfântul Ierarh Nicolae din Municipiul Fetești, unde a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească.
Sub protia Preasfinției Sale, au slujit preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Marius – Gabriel Purcărea, Nicușor – Silviu Dascălu, Andrei Cornel Petre, părintele protopop Marian Pătărlăgeanu, preoți, diaconi și arhidiaconi.
Dialogul liturgic a fost întreținut de Corul Fidelis al Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia.
Chiriarhul locului a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie și toți credincioșii care au primit dezlegare de la duhovnic.
La momentul împărtășirii slujitorilor, doamna preoteasă Nicoleta Malolache, elevele Maria Manolache și Anastasia Răican au cântat pricesne și au fost apreciate de către credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie.
Cu această ocazie Preasfinția Sa a hirotesit patru clerici din cuprinsul Eparhiei în diferite ranguri bisericești, ca semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară și administrativă desfășurată în parohiile încredințate spre păstorire:
- Preacucernicul Părinte Roman Cristian PĂUN, de la Parohia „Buna Vestire” din Slobozia, Protopopiatul Slobozia, în rangul de iconom stavrofor;
- Preacucernicul Părinte Mihail PĂUN, de la Parohia „Sfânta Treime” din Fetești, Protopopiatul Fetești, în rangul de iconom stavrofor;
- Preacucernicul Părinte Marian Cristian NEAGU, de la Parohia „Sfinții Arhangheli” din Lăcusteni, Protopopiatul Fetești, în rangul de sachelar;
- Preacucernicul Părinte Dănuț ROIBU, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Fetești Buliga, Protopopiatul Fetești, în rangul de sachelar.
La finalul Sfintei Liturghii Întâistătătorul Eparhiei noastre a explicat credincioșilor prezenți pericopa evanghelică a zilei și a vorbit despre faptul că trebuie să nu lăsăm grijile trecătoare ale lumii să întunece lumina credinței, ci să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc în viața noastră. Atunci când Îl căutăm mai întâi pe Hristos și trăim în rugăciune, iubire și nădejde, toate cele de trebuință ni se vor adăuga prin purtarea Sa de grijă.
Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii, copii, tineri și vârstnici.
Tot în această zi Preasfinția Sa a cercetat bisericile și comunitățile din parohiile Fetești Gară II și Fetești Coloniști.








































































































