Preasfințitul Vincențiu a slujit la hramul parohiei Sfântul Ierarh Nicolae din Călărași
Sâmbătă, 6 decembrie 2025, în ziua Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a făcut un popas de rugăciune în comuniune la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Călărași, Protopopiatul Călărași.
Sub protia Preasfinției Sale s-a săvârșit Sfânta Liturghie, unde au slujit preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Marius Gabriel Purcărea, Nicușor Silviu Dascălu și Andrei Cornel Petre, preacucernicul părinte Dinu Viorel Vasile, Protopop de Călărași, un sobor de preoți și arhidiaconi.
Răspunsurile la strană au fost date de către Corul Fidelis al Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia.
În cadrul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a hirotonit diacon pe teologul Ion Turcu care va păstori ca preot credincioșii Parohiei Crăsani din Protopopiatul Slobozia.
Preasfinția Sa a împărtășit toți copiii prezenți și credincioșii care au primit dezlegare de la duhovnic.
La momentul chinonicului, Corul „IA CAROLINELOR” de la Școala Gimnaziala ,,Carol I” din Călărași, având ca profesori coordonatori, pe doamna profesor Maria Afrodita Dumitru și doamna profesor de muzica Gugulea Maria și Corul claselor primare de la Colegiul Economic Călărași, având coordonator pe domnul profesor de religie Borcea Ciprian, au susținut un concert de colinde, vestind Nașterea Domnului și aducând bucurie duhovnicească celor prezenți la Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre cele nouă Fericiri pe care ni Le-a vestit Mântuitorul în pericopa evanghelică, despre Sfântul Ierarh Nicolae, ale cărui moaște se află la Bari, în Italia, cel care întruchipează în persoana sa cele nouă Fericiri, despre modelul de blândețe și generozitate pe care Sfântul ni-l oferă nouă astăzi.
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a primit din partea comandantului Batalionului 113 Artilerie Antitanc „BĂRĂGANUL” din Slobozia, Placheta Batalionului.
Colecta destinată persoanelor aflate în dificultate a continuat și în aceasta zi, credincioșii prezenți oferind darul lor în sumă totală de 1.900 lei, cu care părintele paroh împreună cu membrii Consiliului Parohial vor ajuta pe cei nevoiasi din parohiei.
După Sfânta Liturghie Preasfinția Sa a binecuvântat toți credincioșii prezenți.

















































































