Sărbătoarea Înălțării Domnului este și hramul Catedralei Episcopale din Slobozia
Joi, 13 iunie 2024, în ziua prăznuirii Înălțării Domnului, Catedrala Episcopală din Slobozia și-a sărbătorit hramul.
Joi, 13 iunie 2024, în ziua prăznuirii Înălțării Domnului, Catedrala Episcopală din Slobozia și-a sărbătorit hramul, programul zilei debutând la ora 8:00, când Preasfințitul Părinte Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, părinți consilieri ai Centrului Eparhial și de un sobor ales de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de preacucernicul părinte consilier și profesor Alexandru Daniel Vasile.
La vremea predicii Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre marea prăznuire a Înălțării la cer a Mântuitorului Iisus Hristos, zi în care, în Biserica Ortodoxă Română este și pomenirea eroilor neamului.
După otpustul Sfintei Liturghii, a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii Catedralei Episcopale.
După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa, însoțit de preoții, diaconii și credincioșii prezenți la slujbă, au mers în procesiune până la Monumentul Eroilor din Parcul Tineretului. După onorul militar, a fost săvârșită slujba de pomenire a eroilor neamului, programul continuând cu depuneri de coroane și defilarea gărzii militare.
Ziua Înălțării Domnului este o dublă sărbătoare pentru locuitorii și credincioșii din Municipiul Slobozia, fiind hramul Catedralei Episcopale, dar și zilele municipiului, reședință a județului Ialomița.