Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din data de 15 ianuarie 2025
În incinta Centrului Eparhial, în Sala de Consiliu „Matei Basarab”, s-a desfășurat miercuri, în data de 15 ianuarie 2025, o ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, avându-l în calitate de președinte pe Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu.
Pe ordinea de zi, a fost aprobată convocarea și organizarea Consiliului Eparhial și Adunării Eparhiale în data de joi, 13 februarie 2025.
Au fost aprobate acordarea de sprijin financiar în sumă de 22.165 de lei, din Fondul Filantropia, pentru ajutorarea unor cazuri medicale și sociale deosebite.
S-au aprobat și mișcări de personal clerical în cadrul Eparhiei.
Au fost raportate Ședințele Administrative din cadrul Protopopiatelor ale Episcopiei.
Preoți din Eparhie au primit binecuvântarea arhierească pentru realizarea unor lucrări importante la bisericile parohiale.
În cadrul ședinței au fost adoptate măsuri menite să îmbunătățească activitățile pastorale-misionare și administrative-patrimoniale ale parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor aflate sub jurisdicția Episcopiei.