Ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial – 9 iulie 2025
Miercuri, 9 iulie 2025, în Sala de Consiliu „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial, a avut loc ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, prezidată de Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu.
Preoți din Eparhie au primit binecuvântarea arhierească pentru realizarea unor lucrări importante la bisericile parohiale.
În cadrul ședinței administrative, părinții consilieri au susținut rapoarte amănunțite despre progresul lucrărilor, activitățile derulate în sectoarele eparhiale și sugestiile pentru optimizarea activităților viitoare.
Totodată, au fost adoptate măsuri pentru sprijinirea activităților pastoral-misionare și administrativ-patrimoniale desfășurate de parohii, mănăstiri și protopopiate aflate sub jurisdicția Episcopiei.