Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din data de 12 martie 2025
La Centrul Eparhial, în Sala de Consiliu „Matei Basarab”, s-a desfășurat miercuri, în data de 12 martie 2025, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, avându-l ca președinte pe Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu.
Preoți din Eparhie au primit binecuvântarea arhierească pentru realizarea unor lucrări importante la bisericile parohiale.
S-au aprobat măsuri pentru buna organizare a procesiunii cu Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Piatra Tăieturii, Protopopiatul Câmpulung - Moldovenesc, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, din zilele 22-28 aprilie 2025, cu prilejul sărbătorii praznicului „Izvorul Tămăduirii”, hramul străvechiului așezământ monahal „Sfinții Voievozi” din Slobozia.
Au fost prezentate rapoartele de Audit Intern și constatările misiunii de audit, pentru îmbunătățirea activității mai multor biserici parohiale.
Pe ordinea de zi au fost adoptate măsuri menite să îmbunătățească activitățile pastorale-misionare și administrative-patrimoniale ale parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor aflate sub jurisdicția Episcopiei.