Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din data de 10 iulie 2024
În Sala de Consiliu „Matei Basarab”, s-a desfășurat miercuri, de 10 iulie 2024, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.
Pe ordinea de zi, s-au aprobat și mișcări de personal neclerical în cadrul mănăstirilor Eparhiei.
Preoți parohi și stareți din Eparhie au primit binecuvântarea arhierească pentru realizarea unor lucrări importante la bisericile parohiale și mănăstiri.
Au fost aprobate mai multe proiecte de pictură ce urmează a fi realizate la o biserică parohială și la interiorul unei săli multifuncționale parohiale.
De asemenea, au fost adoptate măsuri menite să îmbunătățească activitățile pastorale-misionare și administrative-patrimoniale ale parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor aflate sub jurisdicția Episcopiei.