Ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial – 15 octombrie 2025
Miercuri, 15 octombrie 2025, în Sala de Consiliu „Matei Basarab” a Centrului Eparhial din Slobozia, s-a desfășurat ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, prezidată de Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu.
Pe ordinea de zi, au fost aprobate mișcări de personal neclerical în cadrul Eparhiei.
În cadrul ședinței, s-a hotărât susținerea Examenului de duhovnicie în ziua de miercuri, 22 octombrie 2025. Candidatul va fi declarat ADMIS sau RESPINS.
Totodată, mai mulți preoți din Eparhie au primit binecuvântarea arhierească pentru realizarea unor lucrări importante la bisericile parohiale. Au fost, de asemenea, adoptate măsuri pentru susținerea activităților pastoral-misionare, administrative, filantropice și patrimoniale desfășurate de parohii, mănăstiri și protopopiatele aflate sub jurisdicția Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.