Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din data de 27 martie 2024
În Sala de Consiliu "Matei Basarab", s-a desfășurat miercuri, 27 martie 2024, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, sub președenția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.
În cadrul ședinței s-au aprobat masurile pentru organizarea procesiunii din Săptămâna Luminată, cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfinții Apostoli Petru și Pavel Rebra – Parva, județul Bistrița Năsăud și programul liturgic al acestei perioade.
În cadrul ședinței s-au aprobat și mișcări de personal clerical și neclerical în cadrul Eparhiei.
Preoți din Eparhie au primit binecuvântarea arhierească pentru realizarea unor lucrări importante la bisericile parohiale.
De asemenea, au fost adoptate măsuri menite să îmbunătățească activitățile pastorale-misionare și administrativ-patrimoniale ale parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor aflate sub jurisdicția Episcopiei.