Slujbă arhierească de Rusalii la Catedrala Episcopală din Slobozia
Duminică, 8 iunie 2025, de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur”, dirijat de preacucernicul părinte arhidiacon și profesor Iulian Turtoi.
Preasfinția Sa a împărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Vincențiu a subliniat importanța praznicului Cincizecimii, evidențiind lucrarea Duhului Sfânt în viața Bisericii și a credincioșilor.
După Sfânta Liturghie, a fost oficiată Vecernia plecării genunchilor, în cadrul căreia au fost rostite cele șapte rugăciuni speciale și au fost binecuvântate frunzele de nuc, simbol al limbilor de foc ce s-au pogorât asupra Sfinților Apostoli.
La final, ierarhul a binecuvântat credincioșii prezenți, îndemnându-i să trăiască în lumina Duhului Sfânt.