Slujire a Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu la Catedrala Mitropolitană din Iași
În Duminica a XX-a după Rusalii, 6 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Credincioșii ieșeni, dar și pelerinii care au venit să se închine la moaștele Sfintei Parascheva, s-au rugat duminică dimineață la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost însoțit la acest popas de rugăciune de preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Marius Gabriel Purcărea și preacucernicul părinte inspector arhidiaconul Andrei Cornel Petre.
La sfârșitul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură despre minunea învierii fiului văduvei din Nain, despre mila pe care Fiul lui Dumnezeu o are față de suferința umană:
„Evanghelia din această duminică este o chemare, pe care Biserica noastră o adresează tinerilor, o chemare pe care Mântuitorul Hristos o adresează tinerilor care merg pe calea morții, ei crezând că merg pe calea vieții. O chemare adresată tinerilor care sunt gata să se prăbușească în prăpastia deznădejdii, o chemare adresată tinerilor care sunt chemați de Mântuitorul de la moarte la viață. Pericopa apostolică ne vorbește despre o înviere duhovnicească. Saul, cel care îi prigonea pe creștini, la cuvântul Mântuitorului se naște din nou și devine Pavel, Apostolul neamurilor. Iată, dar, puterea cuvântului lui Dumnezeu, iar urmarea acestui cuvânt, trăirea lui ne aduce binecuvântarea lui Dumnezeu și harul Său cel bogat.”
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul i-a binecuvântat atât pe credincioși, cât și pe cei care au venit să se închine la moaștele Sfintei Parascheva.