Tradiție și comuniune liturgică la Mănăstirea Frățilești - Sudiți
Duminică, 21 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Frățilești-Sudiți, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. S-a format o tradiție ca Preasfințitul să preîntâmpine hramul, poposind la această lavră monahală.
Sub protia Preasfinției Sale, la Sfânta Liturghie au slujit preacuviosul părinte arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri, Florin Ionescu, Marius – Gabriel Purcărea și Nicușor – Silviu Dascălu, preoți și diaconi, alături de mulțime de credincioși.
Dialogul liturgic a fost întreținut de un grup de elevi și absolvenți ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de preacucernicul părinte arhidiacon și profesor Iulian Turtoi.
Rugăciunile speciale pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniștită au fost rostite la această Sfântă Liturghie.
Ctitorii Mănăstirii Frățilești-Sudiți, trecuți la cele veșnice, au fost pomeniți în rugăciune la Sfânta Liturghie, rostindu-se ectenie de morți pentru aceștia.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a hirotonit preot pe diaconul Bogdan Ioan Manea pe seama parohiei Condeești din cadrul Protopopiatului Urziceni.
La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a împărtășit toți copiii prezenți.
La vremea predicii Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre pericopa evangelică, unde se relatează o altă minune săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos, a vindecării slugii sutașului din Capernaum. Mântuitorul Iisus Hristos îl dă exemplu de credință stăruitoare și smerenie pe sutaș, care îl mărturisește pe Iisus Hristos ca Dumnezeu Cel adevărat, singurul care ar mai putea să-i vindece sluga.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a binecuvântat toți credincioșii prezenți.